пятница, 21 августа 2015 г.

eTwinning calea spre Europa


Am descoperit  universul eTwinning în timp ce erau în căutarea unei schimbări în viaţa mea profesională, în relaţia cu elevii, în metodele didactice și în modul de prezentare a conţinutului curricular, pe scurt, eram în căutarea inovaţiei. Am început să particip la eTwinning pentru că îl consider o oportunitate de formare profesional.
 Unul dintre cele mai interesante aspecte ale programului eTwinning este faptul că participarea nu se epuizează după un singur proiect, ci din contra, pot urmări mai multe obiective de perfecţionare. Avînd ocazia să experimentez  mai multe aspecte ale eTwinning, depun efortul de a dobîndi noi competenţe și de a mă implica tot mai mult în viaţa unei comunităţi de cadre didactice cu preocupări asemănătoare. O reacție în lucrul pe eTwinning  este sentimentul de uimire încercat în clipa în care descoperi că, dincolo de inscripţia „Înscriere în eTwinning”, există o comunitate de cadre didactice cu preocupări și probleme similare.
 Cînd am auzit prima dată despre eTwinning, recunosc că nu era un concept prea clar: să colaborez cu școli din străinătate? Nu-i vedeam utilitatea, așa că nu i-am dat atenţie. M-am înscris pe site-ul eTwinning, însă nimeni din școală nu știa să-mi spună cum funcţionează. Am început să apăs și eu niște butoane de pe portal și lucrurile au prins contur. În scurt timp m-am alăturat unor proiecte în desfășurare. După care au urmat participare la seminarul bilateral din România, ateliere de instruire  în vederea elaborării schițelor de proiecte educaționale.
Scopul atelierului a fost inițierea în managementul proiectelor de colaborare școlară prin aplicarea noilor tehnologii informaționale. Urmare asimilării informației, schimbului de experiență și activităților în grup am generat idei și schițe de proiecte autentice, fapt ce anticipează fondarea noilor proiecte și stabilirea parteneriatelor cu alte instituții de învățămînt din țările europene.
Activînd în calitate de  profesor de limba și literatura română la început, am încercat sa particip la un proiect legat de disciplina predată si anume “Biblioteca mea” implementat de partenerul din Croația.  Au urmat și alte proiecte la care m-am alăturat pe parcurs, unde am înțeles că dacă știi cum să-l folosești, portalul este ergonomic și foarte util în stabilirea de contacte cu profesori din toată Europa.
Am căutat să le transmit entuziasmul și colegilor mei, așa că le-am arătat rezultatele cîtorva proiecte. Stimulaţi de entuziasmul meu, și alte cadre didactice din Liceul Teoteric Ștefănești  s-au implicat în eTwinning. Elevilor le place această modalitate de a cunoaște tineri europeni. Le  arăt cu dragă inimă ce butoane să apese, cum să ia legătura cu alți elevi și cadre didactice, în speranţa că entuziasmul lor îi va „contamina” și pe alţii. Din ce în ce mai mulţi profesori se arată interesaţi de eTwinning. Sînt mîndră să fiu primul utilizator eTwinning din școală, un deschizător de drumuri în această direcţie din raionul Florești.

 eTwinning dă o nouă dimensiune lecţiilor: pe lîngă faptul că descoperi obiceiurile și standardul de viaţă din alte ţări, simţi că ţi-ai făcut noi prieteni, cu care ești mereu în legătură. Dacă mai adăugăm faptul că este foarte ușor să stabilești legături, iar proiectele se integrează ideal în programa școală, Indemn toate cadrele didactice să îndrăznească să treacă de primul pas. Participarea la proiecte internaţionale are efecte și asupra activităţii didactice de fiecare zi. Sînt de părere că învăţarea trebuie să fie plăcută și motivantă. eTwinning este una din căile spre acest obiectiv.

Lidia Patraș 
raionul Florești, satul Ștefănești Republica Moldova

воскресенье, 23 февраля 2014 г.

La ce sunt bune Lamaile

Lamaile se pare ca au provenit de la poalele Muntilor Himalaya. Cultivarea s-a raspandit in intreagul Orient Mijlociu, Europa si Africa si ca multe alte plante, au fost introduse in America atunci cand Columb a facut al doilea voiaj in 1493.
Se poate argumenta ca este una dintre fructele tropicale cele mai consumate pe scara larga in lume. Lamaia prospera intr-un climat moderat cald si tropical si sufera daca temperatura scade sub conditii de inghet. Plantele gata crescute poarta flori albe, parfumate iar unele soiuri au si spini pe ramuri.
Lamaile sunt cele mai bune atunci cand au un galben luminos si coaja subtire. Lamaia este faimosa intr-o bautura racoritoare care ii poarta numele – limonada, feliile de lamaie sunt adesea adaugate la ceai rece sau cald pentru un plus de vitamina C. Zeama de lamaie este adaugata in salate, in preparatele de peste sau este stoarsa peste alte fructe crude pentru a adauga un strop de aroma cat si pentru a impiedica innegrirea acestora adica oxidarea.
Coaja – doar partea galbena, partea alba este uneori mai amara – este un plus minunat pentru multe retete. Indiferent de utilizare, spalati lamaia bine in prealabil.
Beneficii pentru santate de la lamaie
Nu este de mirare ca lamaia ofera o multime de vitamina C iar cantitatea pe portie este destul de impresionanta – de 187% din valoarea zilnica necesara – ceea ce face din lamaie un super “luptator” contra infectiilor .
Lamaile sunt de asemenea, o buna sursa de tiamina, riboflavina, acid pantotenic, fier, si magneziu, fibre, vitamina B6, calciu, potasiu, cupru si acid folic.
Sucurile de lamaie imbuteliate si alte sucuri de fructe prelucrate nu sunt la fel de sanatose precum par si contin cantitati foarte mari de aditivi si fructoza cu potential periculos.
Acidul citric din lamaie ajuta la dizolvarea pietrelor la rinichi, in timp ce acidul ascorbic este un antioxidant natural care previne aparitia bolii scorbut (boala datorata lipsei de vitamina C în alimentatie, care se manifesta prin slabirea fortei musculare, anemie, sangerarea gingiilor, caderea dintilor, aparitia unor plagi deschise etc.).
Informatii nutritionale
O portie de lamaie (108 de grame):sucul de lamaie
Per portie
Calorii………………………………………………………………………22
Carbohidrati……………………………………………………………..12 g
Zaharuri…………………………………………………………………….6 g
Fibre……………………………………………………………………..…..5 g
Proteine……………………………………………………………..……..1 g

Studiile efectuate pe lamaie

Subiectul pare oarecum controversat, o multime de studii clinice indica faptul ca lamaia poate prevenii anumite boli. Testele atat in laboratoare cat si pe pacienti au aratat ca lamaia este un potential  tratament benefic pentru cancer, inclusiv cancerul de san.
Una dintre cele mai eficiente remedii pentru raceala se face din lamaie: doua lamai mari impreuna cu o bucata de ghimbir – cat jumatate din degetul mic – impreuna cu miere – dupa gust – se amesteca strasnic in blender impreuna cu 1.5-2 litri de apa (preferabil filtrata / plata) . Se consuma pe parcursul unei zile.
Rezumat
Protectia ADN-ul celular, reglarea sistemului imunitar si scutirea de inflamatie sunt doar cateva dintre multele avantaje nutritionale oferite de lamai. Acest fruct galben vesel, cu o istorie veche, este venerat pentru avantajele sale in sanatate dar si ca un produs alimentar.
Lamaia lupta impotriva infectiilor prin vitamine si minerale precum: vitamina C, tiamina, riboflavina, acid pantotenic, fier, magneziu, fibre, o multime de vitamine B, calciu, potasiu, cupru, acid folic si potasiu. Uau! Gandeste-te cati antioxidanti si flavonoizi obtinem din lamai!

La ce este buna Nuca de Cocos

NUCA DE COCOS (Denumirea stiintifica: Cocos nucifera)
Nuca de Cocos este un sprijin in dieta pentru aproape o treime din planeta si este considerata exotica in lumea occidentala. Ea are trei straturi: stratul exterior – cunoscut sub numele de exocarp, coaja fibroasa – mesocarp (este in interior) si stratul subtire, “carnea” de nuca de cocos – endocarp.
Nuca de cocos a fost utilizata nu numai pentru a produce fibre, combustibil si chiar instrumente muzicale, dar, de asemenea, ca un remediu traditional popular in Asia si Insulele Pacificului.
Timp de secole, nuca de cocos a fost folosita ca un remediu pentru: greata, eruptie cutanata, febra, dureri de urechi, dureri de gat, bronsita, pietre la rinichi, ulcer, astm, sifilis, hidropizie, dureri de dinti, vanatai si paduchi. Si asta e doar lista scurta. In timp ce laptele de cocos este o baza minunata pentru toate tipurile de preparate thailandeze, uleiul de nuca de cocos devine din ce in ce mai utilizat pentru beneficiile sale nutritionale.

Beneficii pentru sanatate de la Nuca de Cocos

Medicina moderna a descoperit ca nuca de cocos are o multitudine de beneficii nutritive, printre care:
  1. Nuca de cocos este incarcata cu electroliti naturali sterili, care hranesc pH-ul si functia musculara.
  2. Are un continut ridicat de fibre, ceea ce te face sa te simti satul mai mult timp si ajuta la reglarea tranzitului intestinal.
  3. Este bogata in acid lauric, care se transforma in monolaurina. Monolaurina este un compus gasit in laptele matern, care intareste imunitatea unui copil si o mare parte din cercetari au fost facute pentru a stabili capacitatea acidului lauric in sporirea imunitatii.
  4. Nuca de Cocos ofera un nivel ridicat de: mangan, potasiu si fosfor.
Informatii nutritionale
O portie de nuca de cocos cruda (28 de grame):
Per portie
Calorii………………………………………………………………………99
Grasimi……………………………………………………………………9 g
Carbohidrati………………………………………………………………4 g
Fibre……………………………………………………………………..…..3 g
Zahar……………………………………………………………………..….2 g
Proteine……………………………………………………………..……..1 g
Sodiu…………………………………………………………………………6 mg
Studiile efectuate pe Nuca de Cocos
Grasimile si uleiurile din nuca de cocos, sunt formate din molecule numite acizi grasi. Exista doua moduri de a clasifica acizi grasi: mononesaturati si polinesaturati.
Fiecare acid gras este compus din lanturi lungi de atomi de carbon cu atomi de hidrogen atasati – acizi grasi cu lant scurt (SCFA), acizi grasi cu lant mediu (MCFA), si acizi grasi cu lant lung (LCFA).
Uleiul de cocos, este compus predominant din acizi grasi cu lant mediu (MCFA), sau trigliceride cu lant mediu (MCT).
Aproape 98 % din grasimile si uleiurile din dieta noastre este compusa din LCFA. E semnificativ, deoarece efectele fiziologice ale MCFA din uleiul de cocos, contin proprietati antibacteriene si anti-virale puternice, sunt distincte de cele LCFA, care au un efect negativ asupra nivelului colesterolului. Este o situatie rara, si motivul pentru care uleiul de cocos este atat de cautat. Beneficiile sale in sanatate sunt la fel de greu de invins!
Un studiu, care a comparat trigliceride cu catena medie (MCT) pe baza de dieta, cu trigliceride cu lant lung in dieta (LCT), a avut rezultate semnificative si pozitive pentru pacientii infectati cu HIV, care sufera de diaree cronica, dificultati in a absorbi nutrienti, si pierderea in greutate.

Reteta sanatoasa cu Nuca de Cocos:

Ingrediente:
  • 1 ½ cani de apanuca de cocos alimente
  • 2 cani de lapte de nuca de cocos
  • 2 cani de “carne“ de nuca de cocos
  • 1 ceasca de rosii cherry proaspete
  • ½ avocado copt
  • 1 catel de usturoi
  • 1 buc. ghimbir proaspat
  • 2 linguri de miso alb
  • 1 lingura ulei de seminte de in
  • ½ lingurita sare de mare
  • 2 linguri de sos de soia
  • 2 lime
  • 1/8 lingurita ardei iute
  • 1 cana coriandru
  • 1/3 cana de ceapa, tocate
  • 1 tulpina lamaita, taiata in bucati
  • 1 morcov, felii foarte subtiri
Procedura:
  1. Amesteca toate ingredientele intr-un blender de mare viteza, cu exceptia ultimelor patru. Adauga coriandru, si amesteca scurt, astfel incat sa poti vedea in continuare bucati mici de coriandru.
  2. Se toarna intr-un castron si se amesteca cu ultimele trei ingrediente.
Aspecte inedite despre Nuca de Cocos
“Coco” inseamnand “fata maimuta”, a fost numele dat acestui aliment tropical de exploratorii spanioli, din cauza celor trei crestaturi pe partea de jos. Dar aceste crestaturi, sunt cheia pentru a deschide nuca de cocos cu succes. Introduceti o surubelnita in gaura mai moale, pentru a drena lichidul intr-un vas, apoi folositi un cutit robust pentru a eluda cusatura de nuca de cocos. Dati-i o lovitura puternica pe o suprafata tare si se rupe in doua bucati. Voilà!

13 tehnici pentru a te vindeca de sughit

Sughiturile sunt accesele acelea suparatoare si involuntare care fac aproape imposibil sa duci mai departe o conversatie.
Sughiturile sunt putin mai mult decat un reflex. Le capeti atunci cand nervul vag sau una dintre ramificatiile sale, care merg de la creier la abdomen, sunt iritate. Expertii spun ca sughiturile sunt cel mai adesea o reactie la perturbarile digestive obisnuite. Si de obicei nu sunt mai mult decat o iritatie minora. Chiar si bebelusii sughita si reflexul continua, de circa trei-patru ori pe an intreaga viata.
Remediile obisnuite utilizate pentru a opri sughiturile merg pe doua principii.
O cale de a innabusi sughiturile este de a coplesi nervul vag cu o alta senzatie. Nervul vag semnalizeaza creierului ca au aparut treburi mai importante, asa ca este timpul sa lase balta sughiturile.
Alte metode interfereaza cu respiratia, sporind cantitatea de dioxid de carbon din sange. Aceasta probabil cauzeaza preocuparea mai intensa a corpului cu evacuarea dioxidului de carbon decat cu sughitatul.
Aici sunt cateva remedii testate si adevarate pentru sughituri, remedii din ambele „tabere”.

1. Indulceste sughiturile

Supraincarcarea terminatiilor nervoase din gura cu o senzatie de dulce ar putea sa faca treaba. Ia o lingurita de zahar si daca poti, aseaza zaharul in partea de dinapoi a limbii, unde este gustat “amarul”. In acest mod supraincarcarea cu zahar va avea cel mai mare efect.

2. Joaca-te de-a “Nu auzi raul”

Unii doctori recomanda sa iti bagi degetele in urechi pentru a opri sughiturile. Ramificatiile nervului vag ajung si in sistemul auditiv si prin stimularea terminatiilor nervoase de acolo, nervul vag intra in actiune. Dar fii bland si nu iti infige prea adanc degetele in urechi.

3. Sperie-te prosteste

Pune pe cineva sa te surprinda, asta va coplesi nervul vag si va pune capat sughiturilor.

4. Bea apa

Inghititul apei intrerupe ciclul sughitatului, ceea ce linisteste nervii. Gargara cu apa s-ar putea sa aiba acelasi efect.

5. Scosul limbii

Scosul limbii si miscarea ei pendulatorie ar putea opri sughiturile.

6. Gadila-l sa dispara

Gadilatul cerului gurii, zona moale, cu un tampon de bumbac, ar putea sa aiba efect. Sau, daca esti tipul de persoana care suporta gadilatul, pune pe cineva sa te gadile in zonele sensibile.

7. Tine-ti respiratia

Apuca-ti nasul cu degetele si inchide-ti gura – asa cum faci cand sari in bazin – cat de mult timp poti rezista, sau pana cand simti ca au disparut sughiturile.

8. Baga sughiturile in punga

Vechiul sprijin de nadejde, respiratul intr-o punga de hartie, se crede despre el ca functioneaza pe acelasi principiu ca si tinerea respiratiei. Ambele sporesc continutul de dioxid de carbon din fluxul sanguin, corpul devine preocupat cu evacuarea lui si uita de sughituri.

9. Ia un antiacid

Aceasta metoda ar putea fi eficienta daca alegi unul care contine magneziu, intrucat mineralul tinde sa micsoreze iritatia si sa calmeze nervii. Una sau doua pastile ar trebui sa te scape de sughituri.

10. Mananca mai incet

11. Nu manca precum purcelul

Supraincarcarea stomacului cu hrana este inca o cauza de sughituri. Unii experti teoretizeaza ca sughiturile sunt modul corpului tau de a-ti spune sa te opresti din mancat, astfel incat sistemul tau digestiv sa aiba timp sa proceseze toata hrana pe care ai varat-o fortat pe gat.

12. Evita mancarurile picante

Unele condimente pot irita mucoasa esofagului si stomacului. In acelasi timp, ele mai pot face ca acidul din stomac sa se scurga in esofag. Acidul suplimentar poate produce sughiturile.

13. Bea cu moderatie

Precum condimentele, bauturile alcoolice pot cauza o iritatie simultana a esofagului si stomacului. Iar cu timpul, bautul excesiv poate vatama captuseala tractului digestiv. Petrecerile, de felul celora la care participa unii studenti, unde oamenii sunt provocati uneori sa consume o gramada de alcool pe cat de repede posibil, pot duce la ingestie acuta. Sistemul digestiv nu doar devine iritat de alcool, dar inghititurile mari pot cauza extinderea rapida a esofagului, avand ca rezultat sughiturile.

Alimentele prajite sunt mai daunatoare decat crezi

Chiar si cea mai constienta persoana care se gandeste la sanatatea ei ar putea gasi dificil sa nege ca alimentele prajite sunt delicioase. Aroma pe care o emana si sentimentul pe care il furnizeaza cu fiecare imbucatura pot fi irezistibile. Dar alimentele prajite vin cu partea lor de efecte daunatoare pentru sanatate.

Risc de cancer

Cercetarile efectuate la Centrul de Cercetari despre Cancer Fred Hutchinson si publicate online in The Prostate in 2013 au dezvaluit ca un consum regulat de alimente prajite in baie de ulei, precum gogosile americane, puiul, pestele si cartofii ar putea ridica riscul de cancer la prostata.
Aceasta legatura s-ar putea datora formarii de compusi cancerigeni in alimentele care sunt gatite la temperature foarte inalte. Alimentele gatite la temperature inalte, in special cele prajite in baie de ulei, mai contin si mari cantitati de compusi care sunt pusi in legatura cu stresul oxidativ si inflamatiile cronice. Si aceste afectiuni sporesc riscul de cancer. De exemplu, un piept de pui care este prajit in baie de ulei pentru 20 de minute ar putea avea o cantitate de aproape 10 ori mai mare din aceste substante chimice, comparativ cu unul fiert pentru o ora.
Cercetari anterioare au aratat deja ca alimentele prajite in baie de ulei ridica riscul de cancer la san, cancer esofagian, la plamani si la pancreas, ca si riscul de cancer la cap si gat.

Sanatatea cardiovasculara si cardiaca

Alimentele prajite afecteaza si sanatatea cardiovasculara. In cercetari publicate in Circulatia:Insuficienta Cardiaca  in 2011, femeile in perioada post-menopauzala care au consumat mai mult peste prajit au avut un risc mai inalt de insuficienta cardiaca. De fapt, doar o portie de peste prajit pe saptamana a fost gasita ca fiind suficienta pentru a spori riscul de insuficienta cardiaca cu un foarte semnificativ procent de 48%.
Prin contrast, femeile care au consumat des peste copt sau fript au avut un risc mai scazut de insuficienta cardiaca. Deci, desi acizii grasi omega-3 sunt cunoscuti ca imbunatatind sanatatea cardiovasculara, pestele prajit in baie de ulei nu doar a parut sa anuleze aceste beneficii, dar chiar a sfarsit prin a crea compusi care erau daunatori inimii.

Substante toxice

Cercetari efectuat de cercetatori spanioli si portughezi si publicate in Food and Chemical Toxicology in 2013 au gasit ca batoanele de peste prajit contineau mai multi compusi ai acidului furanic decat batoanele care fusesera coapte prea tare. Desi furanii ar putea imbunatati mirosul si gustul alimentelor, exista cercetari sugerand ca sunt daunatori pentru sanatate si chiar cancerigeni.
In general, temperaturile mai inalte produceau mai multi furani, in timp ce perioadele mai indelungate de prajire generau si ele mai multi. Pe de alta parte, cu cat mai mult timp trecea dupa prajire, cu atat mai mica era cantitatea de furani care ramanea.
De aceea unele moduri de a reduce cantitatea de furani ingerata includ utilizarea cuptorului in loc de prajirea in baie de ulei, gatitul la temperaturi mai joase, scurtarea timpului de gatire si lasarea unei perioade de circa 10 minute intre gatit si consum.

Prajirea produce grasimi trans, care sunt daunatoare sanatatii

In plus, cercetatorii au aratat ca alimentele prajite ridica nivelurile de grasimi trans din ele si grasimile trans au fost puse in legatura cu o larga gama de boli.
Acest tip de grasime sporeste riscul de ateroscleroza, formare de placa, inflamarea corpului, rezistenta la insulina, diabet, boli autoimune, Alzheimer si chiar cancer. Inflamatiile si rezistenta la insulina sunt chiar ele puse in legatura cu riscuri mai inalte pentru multe alte afectiuni ale sanatatii, inclusiv cancer.
Grasimile trans mai ridica si nivelul lipoproteinelor de joasa densitate (low-density lipoprotein – LDL), colesterol cunoscut ca si „rau”, simultan cu micsorarea nivelului lipoproteinelor de inalta densitate (high-density lipoprotein – HDL), adica colesterolul „bun”. In continuare ar putea provoca intarzieri in dezvoltare la copii, atunci cand mama consuma prea multe grasimi trans.

Boli insotitoare ale alimentelor prajite

Mai mult, prajirea in baie de ulei este de obicei realizata cu uleiuri vegetale care vin cu propria lor parte de efecte daunatoare sanatatii, in timp ce multe alimente prajite sunt in mare parte calorii goale, lipsite de o nutritie de calitate; de fapt, unele dintre aceste alimente procesate contin MSG(monoglutamat de sodiu) si conservanti, care sunt ei insisi daunatori sanatatii.

Concluzie

Alimentele prajite, fara prea multe indoieli, miros minunat si au gust excelent. Dar raul pe care ele il fac sanatatii este semnificativ – ele vatama inima, cauzeaza inflamatii si sporesc riscul de cancer si diabet, printre alte mute efecte daunatoare. Acestea nu pot fi ignorate de nici o persoana care vrea sa-si cultive un corp puternic si sanatos si sa evite numeroase boli cronice grave.
Sursele pentru acest articol includ:


Test de personalitate: Vizualizarea


Intindeti mainile drept in fata, avand grija sa fie amandoua la aceeasi inaltime. Urmand instructiunile, cu ochii inchisi incercati sa vizualizati urmatoarele imagini: imaginati-va ca si cum aveti arcuri in mana dreapta iar  baloane de heliu incearca sa ridice usor-usor mana   in sus. In acelasi timp imaginati-va ca in mana stanga avti o vaza fragila dar grea ce apasa in jos. Incercati sa vizualizati aceste doua forte opuse ce actioneaza asupra mainilor dumneavoastra. Retineti faptul ca pe parcursul desfasurarii exercitiului, ochii trebuie sa ramana inchisi.

Ce observati dupa ce deschideti ochii?

Cititi descrierile de mai jos si gasiti-o pe cea care vi se potriveste cel mai bine.
personality3



Mainile sunt departate.
Esti o fire creativa iar capacitatea de a-ti folosi simturile este bine dezvoltata. Ceilalti te vad ca pe o persoana creativa si cu multiple abilitati. Tanjesti in secret dupa aventura si fantezie, iar atunci cand te afli in starea de creatie, timpul parca se opreste in loc.

Mainile sunt la acelasi nivel.
Esti genul care prefera sa asculte de ratiune in locul intuitiei si esti destul de practic si pragmatic in deciziile pe care le iei. Nu-ti place sa iesi in evidenta  si de cele mai multe ori nu spui exact ceea ce simti.Ceilalti te vad ca pe o persoana inteligenta si rationala si foarte priceput in ceea ce faci. Iti plac activitatile care te ajuta sa-ti imbunatatesti abilitatile practice.

Iaurt de migdale cu fructe uscate si zmeura

Este atat de simplu de preparat iaurtul din nuci! Nu necesita decat putina rabdare, iubire si un strop de curiozitate. Se prepara in blender, poate fi folosit alaturi de salata sau ca atare, ca desert.

Ingrediente – 2 portii

2 cesti migdale crude
2 cesti apa sau apa de la nuca de cocos (vezi aici de ce este recomandata)
o jumatate de lingurita de sare (de mare/ de himalaya/gema – rasnita)
o lingurita de praf probiotic (se gaseste in magazinele naturiste)
o lingura seminte [dovleac/floarea-soarelui] – optional
cateva smochine deshidratate si zmeura pentru ornat

Preparare

Lasati migdalele la inmuiat in apa timp de 10-12 ore, avand grija sa schimbati apa cel putin o data la 6 ore. Scurgeti si clatiti migdalele. Amestecati-le in blender cu cele doua cani de apa sau apa de nuca de cocos, adaugati sarea si praful probiotic pana obtineti o consistenta cremoasa. Puneti maestecul intr-un vas pentru iaurt sau un borcan pe care il acoperiti cu un tifon. Lasati amestecul sa stea intre 6 si 8 ore, la temperatura camerei. Adaugati semintele (noi am folosit de dovleac)
Ornati cu fructele uscate si zmeura.

Informatii nutritionale (per portie)

iaurt raw cu fructe uscate
Calorii ……………………………………………….  393
Grasimi…………………………………………….. 72 gr
Proteine …………………………………………… 33 gr
Sodiu ………………………………………………..1152 mg
Fibre ……………………………………………….. 21 gr

Sa aveti pofta si sanatate!